...

Azi, scriind la calculator, am vrut sa tastez "bucurie" si am scris "bucuresti".

Daca ar mai trai Freud, l-as intreba ce-nseamna un asemenea act ratat.

Cred ca sunt unde ar trebui sa fiu. :)

Casa Somnului

"Somnilocviu

Cu gratie si gravitate ai iscat
Un ce-ntrece fortele lunare
Si-n narcolepticii tai ochi am spionat
Orbirea noptii, poate-un rau mai mare.
Pupila fixa, de ce vrei sa tip
Cind, insomniac, incerc sa-mi aflu partea
Citindu-mi viitoarul pe nisip
La pranz?"Ce calma si cioplita-i moartea",
Si cum ma rog ca din uitare-adanca
Schimbarea sa apara. Numai zorii
Sa ma salveze-ar fi in stare inca
Printr-un potop de s-ar impotrivi terorii,
Iar casa somnului de-ar inunda-o toata
Cu o lumina gata sa inece 
Fantomele ce vor pleca deodata
Avertizand solemn in noaptea rece:
Vei mai dori o viata spre-a socoate
Ce gratie aveai, ce gravitate."

Cartea lui Jonathan Coe m-a prins inca de la Nota autorului care face o precizare "administrativa" si spune ca acele capitole cu numar impar isi deruleaza actiunea in anii '83-'84, iar cele pare in ultimele doua saptamani din iunie '96. Din acel moment m-am hotarat sa ma concentrez mai intens sa nu cumva sa pierd din vedere cele doua siruri paralele de povestiri.

Organizata pe parti reprezentand stadiile somnului, cartea porneste extrem de incurcat si cu o serie de personaje pe care nu le vezi legandu-se in povestile lor. Dupa ceva rabdare ajunge sa se cristalizeze o poveste in jurul a patru personaje pricipale deosebite prin calitatile si mai ales defectele lor adanc impregnate si definitorii, in mare masura, pentru personalitatea fiecaruia. Jonathan Coe le evidentiaza clar toate aceste ingrediente deosebite, dar cu o naturalete care te face sa crezi ca gasesti asemenea caractere oriunde te-ai uita.

Sarah, narcoleptica ce sufera de cataplexie si lesina de la o criza de ras, care nu face diferenta dintre vis si realitate; Terry, obsedat de cinematografie si de un film care n-a fost vazut niciodata, care trece de la un program de somn de 14 ore pe noapte la insomnie; Gregory Dudden, doctor implicat in studiul insomniacilor si pe cale de a face o descoperire colosala in domeniu, demn de nicio emotie, nebun de-a binelea; si Robert, cel mai uman personaj al romanului, indragostit de Sarah, care recurge la un gest ce da cititorul peste cap de-a dreptul pentru dragostea sa neimpartasita.

Ele sunt cele 4 personalitati impletite magnific intr-un roman ce te tine cu nasul adanc in povestea dinamica si trepidanta prin lipsa de previzibilitate. Nu-mi doresc si nici n-as sti de unde sa incep in a spune ce mi-a placut in detaliu la cartea asta. Sunt multe si diferite!Va las sa va bucurati de ea.

O recomand in caz ca va e dor sa treceti de statia destinatie la metrou sau in Ratb-urile mai putin aglomerate:)

Pofta buna!

Shantaram

Doua citate:

"Legendele spun ca pe femeia iubita o recunosti instantaneu pentru ca-i iubesti toate gesturile, toate cuvintele, toate miscarile, toate sunetele si starile de spirit care-si ridica ruga in acei ochi. Legendele spun ca o recunoastem dupa aripi- aripi pe care doar noi le putem vedea-, si asta datorita faptului ca dorinta pentru ea ucide in noi orice alt impuls erotic."

"Ar fi facut orice pentru el. Sunt unele femei care ar face asta. Majoritatea povestilor de dragoste sunt asa, din cate vad. Inima incepe sa se simta ca o barca de salvare supraincarcata. Lasi mandria la o parte pentru a o tine pe linia de plutire, la fel si respectul de sine, si independenta. Dupa un timp, incepi sa arunci oameni peste bord - prietenii, toti cei pe care ii cunosti. Si tot nu e de ajuns. Barca se scufunda, iar tu stii ca te vei duce la fund odata cu ea."

Chiar daca le-am ales doar pe cele doua, ambele despre dragoste, Shantaram a lui Gregory David Roberts nu este un roman de dragoste. Este un roman sentimental, emotionant, dar trairile descrise se bazeaza, cred, in proportie de 10% pe dragostea erotica. Adevarul e ca sunt la jumatatea primului volum si nu ma pot pronunta cu prea mare precizie asupra cartii, dar mi-am dorit sa dau mai departe titlul pentru ca poate cineva se va apuca sa o citeasca intre timp. Este un castig absolut.

Este o carte de care te indragostesti inca de la primele pagini, scrisa inimaginabil de bine, impodobita de metafore colorate, exotice si pline de creativitate. E una dintre putinele carti care m-a facut sa ma ridic de pe perna in fund si sa-mi zic singura "Doamne, cat e de frumoasa cartea asta si cat de bine poate scrie omul asta! Genial!" si nu o singura data. O minunatie de carte care, pe deasupra, este autobiografica.

O recomand din tot sufletul pentru cei care iubesc cartile cu aroma orientala si mai ales colorata Indie, dar si pentru toti ceilalti care, cu siguranta, vor gasi ceva nemaipomenit intre paginile ei.

Voi reveni cu o impresie generala asupra lecturii cand va fi dusa la bun sfarsit. Deocamdata ma bucur de o lectura senzationala.

Zambeste!

Acum, in linistita asta de duminica, fa o pauza de 10 minute din ce faceai sau din ce nu faceai si uita-te in sus. Concentreaza-te pe lumina soarelui, simte-l pe piele. Bucura-te de mangaierea lui!

Concentreaza-te pe cele cateva pasari care canta fericite ca nu mai trebuie sa se ascunda de frig. Bucura-te de energia pe care o transmit!

Uita-te la primul copac care iti iese in cale. Cu siguranta imbumbeste, iese viata din el chiar daca parea ca nu are de unde. Visinul din fata geamului meu va fi plin de flori in curand, in pofida faptului ca are gunoaie si pungi pe fiecare creanga mai mare, datorita vecinilor mei de mai sus, care, cu nebanuita placere, il impodobesc zilnic cu cate o punga, o paine, o haina. Dar ce-i pasa lui, e plin de viata, se bucura de soare si de pasari, fotosintetizeaza linistit. Minuneaza-te de atata viata in jurul tau!

Cu siguranta vei gasi ceva in stanga sau in dreapta care sa te faca sa zambesti. Zambeste si azi va fi o zi magica!

Azi, 8.

Imi zice mama:" Azi e ziua in care Dumnezeu culege zambetele femeilor". Nu-i fraza ei. E auzita de undeva, dar la fel cum ea a fost impresionata si eu m-am bucurat de frumusetea metaforei.

Parerea mea e simpla. Nu cred in frumusetea speciala a acestor zile. In fiecare zi ar trebui sa ne iubim mama si femeia de langa noi, sa-i aratam asta si sa o sarbatorim, la fel cum cred ca si femeile trebuie sa faca asta pentru barbatii de langa ele. In fiecare zi ar trebui sa ne bucuram unii de altii.

Dar azi aleg sa ma gandesc la mama pentru ca imi este dor de ea si pentru ca ea m-a sunat sa-mi spuna "La multi ani!" prima. Mi-a oferit, anul trecut, de Craciun, o carticica din aceea mica de la Diverta cu diverse proverbe, maxime si citate. Se numeste "Mama si fiica... Intotdeauna prietene". A fost unul dintre momentele in care m-am simtit inca in uter si i-am simtit caldura sufleteasca atat de puternic incat m-am decis sa o iubesc altfel.

Unul dintre citatele din carticica, al lui Jacinto Benavente, spune "Poate ca pe nimeni nu chinuim atat de mult ca pe propria noastra mama; poate ca pentru nicio dragoste nu sacrificam mai putin, atat de siguri suntem ca ne-a fost data pentru totdeauna si ca intotdeauna ne iarta."

De atunci m-am decis sa-i fiu recunoscatoare si sa o iubesc, sa o apreciez, sa-i fiu prietena,sa o inteleg, sa incerc sa o fac fericita si sa nu trebuiasca sa ma ierte pentru nimic. Pentru ca o am si cat timp o sa o am voi fi tot copil si ce poate fi mai frumos decat asta?!

Te iubesc, mama!

Be grateful.

Am recitit articolul asta dupa ceva timp si mi-a adus aminte de cateva atitudini care intr-adevar functioneaza: 30 things to stop doing to yourself.
Si in legatura cu ce postasem anterior, punctul 3. mi-a reintarit promisiunea facuta mie de azi.

I kinda achieved some of them and I'm working on others, dar tot ce am reusit sa auto-educ in mine m-a ajutat enorm si multe din lucrurile pe care le-am realizat singura si am simtit ca e bine sa le fac se regasesc in articol.

Daca nu te va face sa-ti doresti o schimbare in ceea ce crezi ca te face fericit sau in modalitatea personala de perceptie a exteriorului, cred ca, macar, te va face sa-ti pui niste semne de intrebare.

Intr-o zi mi-as dori sa selectez un top personal dintre cele 30 de titluri ale articolului care sa reprezinte lucrurile pe care am reusit sa le zidesc in modul meu de a gandi si care, cred, te schimba si te pot face mai fericit.

Sfat catre mine.

Intr-o zi din asta nebun de frumoasa
n-ar trebui sa te gandesti de doua ori daca sa iesi din casa
si tot pe planul sfaturilor utile
de azi n-ar trebui sa te mai minti pe tine.

M-am trezit cu U2 de dimineata si ma bucur de soare.

Les choses vont aller plus loin, et puis un jour tout sera fini.

"Lucrurile merg inainte, dar intr-o zi toate se vor termina."

Am simtit ca este replica potrivita pentru a descrie atmosfera filmului frantuzesc "Amour" care m-a torturat aseara in cele doua ore pe care le-am petrecut in fata lui.

Vreau sa trec in revista faptul ca "Amour" este un film bun, isi merita laudele si premiul Oscar pentru cel mai bun film strain. E un film care socheaza prin realitatea bruta pe care o infatiseaza. E un film care uimeste prin deznodamant si e un film care iti schimba radical starea de spirit.

In acelasi timp nu e o bucurie sa vezi asa ceva. Indiferent de motivele obiective pentru care ai putea urmari un film, este imposibil sa nu traiesti tortura inanimata si degradanta indusa de "Amour".

"Dragoste" nu se refera la frumusetea furtunoasa a sentimentului si nici la iubire definita de trecerea anilor. Dragostea aici e rece, respectuoasa, culta, pur frantuzeasca. Actorii ( Emmanuelle Riva si
Jean-Louis Trintignant) duc in spate cu atata naturalete si indemanare doua roluri extraordinar de bine definite prin sentimente, trairi, frustrari la nivel vulcanic.

Filmul e imbibat in suferinta, degradare, tristete si o lupta continua total contrastanta cu viata anterioara linistita, frumoasa, invaluita de muzica, arta, literatura a cuplului octogenar. Tot calvarul incepe in timpul micului dejun, cand sotia sufera un accident vascular care o face incapabila a-si mai purta singura de grija. De aici incepe sa te tulbure cat de multe pot indura oamenii.

Merita vazut, dar inarmandu-te cu rabdare si bucurandu-te de fiecare cadru care iti ajunge pana in suflet. Cred totusi ca e mai bine sa vezi un film decat sa citesti o carte de gen.

Las un link, cu toate ca, proabil, toata lumea a auzit de film datorita mediatizarii Oscarurilor: Amour

La Mecanique du Coeur

Vreau sa incep cu unul dintre lucrurile pe care iubesc sa le fac. Din tot sufletul. Iubesc sa citesc. Ma rup de lume prin atata concentrare si atat de puternic si de departe. De multe ori am luat alt metrou din cauza asta.

Azi vreau sa vorbim de "Mecanica inimii" a lui Mathias Malzieu, o carticica, care are gust de paine prajita cu unt si cu gem. De copilarie si puritate. De prima ta dragoste sincera si pe care o simti cum iti transforma inima intr-un corp strain provenit de la altcineva mai haotic, mai nebun, mai agitat, dar mai visator si mai viteaz.

Cartea are frumusetea fantuzeasca a sentimentelor si a limbajului. Motivul mecanic si metafora inimii-ceasornic dau o explicatie simpla a ceea ce se petrece in sufletul unui indragostit. O poveste de dragoste si curaj dintre doi copii asezonata nemaipomenit de tic-tac-uri si ace de ceasornic, Casa Groazei si atmosfera colorata a circului. O carte ce-ti aduce pe buze un zambet nostalgic si dulce.

"Tu esti copacul meu si ai dat in floare. In seara asta o sa inchidem lumina si o sa-ti potrivesc pe muguri o pereche de ochelari. Cu varfurile ramurilor o sa brazdezi bolta cereasca si o sa-ti scuturi trunchiul nevazu pe care se reazama luna. Alte vise o sa ni se cearna la picioare ca fulgii moi de zapada. O sa-ti infigi adanc in pamant radacinile in forma de tocuri ascutite. Lasa-ma sa urc in inima ta de bambus, vreau sa adorm langa tine." - un biletel care sa stinga focul asteptarii:).

A se citi, pentru atmosfera, alaturi de albumul cu acelasi nume, La Mecanique du Coeur al trupei Dionysos al carei solist este autorul. Clinchetul mecanic se regaseste in melodiile albumului si ajuta imaginatia spre bucuria din carte.

Primavara

Ieri m-a prins asteptand primavara si cu sufletul deschis. N-am simtit de o iarna atata bucurie sa vad soarele si sa ies sa-l las sa ma mangaie. Am asteptat primavara pentru un nou inceput. La fel cum "de luni ma las de fumat" sau "ma duc sa alerg", "trebuie sa ma intorc la mine" vine o data cu o vreme mai calda si mai luminoasa, ca un new year's resolution intarziat.

De azi, 2 martie, vreau sa impart ce n-am avut curaj pana acum: ceea ce scriu, ce citesc, ce vad, ce aud si ce simt. Ma concentrez pe "a da mai departe" ce studiez eu in fiecare zi. Toate lucrurile simple care imi ies in cale si care ma schimba, ma ajuta sa evoluez. Infinit de multe, niciodata destule sau repetitive. Concluziile mele.