caut sa-mi dau seama cum se numeste momentul in care parintii tai incep sa faca comparatii intre viata ta si a lor, intre norocul tau si al lor, intre experienta ta si a lor... momentul in care te asculta si iti dau dreptate, in care incepeti sa faceti schimb de carti si filme, in care sunteti in echilibru pe linia dintre relatia parinti-copil si cea de prietenie sincera.
i-as da un nume bucuriei asteia, dar nu gasesc un cuvant care sa inglobeze toate trairile astea noi. inca ma uimesc, deci nu se intampla de prea mult timp. pot sa spun ca se cheama maturizare, ca ne-am facut mari, dar eu nu ma simt nici prea mare, nici prea matura. aici, in interior sunt tot copil si trag de asta cu toata forta mainilor mele. n-o s-o las sa scape prea curand.
oricum... daca cineva poate sa te faca sa te simti important prin cele mai nesemnificative lucruri pe care ti le poti imagina, aceia sunt parintii tai. si poate incerc in van sa fac din asta un truism, pentru ca parintii tai nu sunt ai mei si invers, dar am incredere ca in majoritatea cazurilor asa e.
si pe langa ei, care vor sa-ti fie prieteni si-ti dau toata increderea pe care o meriti sau nu, si tu ai ajuns in punctul in care ii intelegi. nu mai sunt super-eroi, sunt oameni... ti-ai dat seama ca gresesc, cu greu ai acceptat, dar inveti ca asta e adevarul. cred ca asta e momentul pe care trebuie sa-l depasesti ca sa poti fi si tu parinte. sa-ti dai seama ca va trebui sa fii super-erou, dar ca nu e asa de greu. trebuie doar sa-ti pese. si mai e un sentiment care vine o data cu urmasii, dar pe care nu mi-l pot imagina inca... desi il inteleg.
sunt mandra de parintii mei. am spus asta de milioane de ori si tot nu mi se pare ca e destul. in fiecare zi ma fac mandra prin ceea ce sunt eu azi. tot ce m-au invatat sau ce m-au lasat sa invat singura, cat au facut bine si cat nu, toate alegerile lor de viata care ma influenteaza infinit in alegerile mele.
cu tot colajul care sunt, construit in ceva ani de ei si de mine cot la cot, trebuie sa recunosc ca, pentru faptul ca sunt oameni, s-au descurcat si se descurca magnific. pentru cineva sunt cel mai important om de pe pamant.
de ceva timp mi-au dat fraiele in maini sa ma descurc singura si sa ma definesc pe langa tot ce am acumulat pana acum. poate sa ajung sa-i invat lucruri candva, din alte experiente, din alta perspectiva.
probabil se cheama mersul lucrurilor, dar fiecare merge diferit si traieste fiecare pas altfel. iar eu am ales sa invat ceva din toti pasii calcand cu teama pe fiecare din ei.
asa ca azi traiesc pe o treapta si am invatat ceva din ce v-am scris mai sus. am invatat ca am 2 prieteni in plus fata de cati credeam ca am si nu cred ca o sa gasesc vreodata cuvantul pe care il caut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu